12 ianuarie 2010

4 Eminescu


Asociația Joseph Schmidt împreună cu Complexul Muzeal Bucovina și Consiliul Județean Suceava vă invită vineri, 15 ianuarie 2010 începând cu ora 17:00, la noua producție a Suceava Theatre Company, 4 Eminescu, recital de poezie omagial celebrând 160 de ani de la nașterea poetului nepereche.

Adrian Loghin, Ionel Ciuchi și Dorian Niculiță, actori ai Suceava Theatre Company, vor da glas creațiilor eminesciene a căror interpretare este realizată sub atenta îndrumare a baritonului Andras Chiriliuc, Director Artistic al Suceava Theatre Company.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru ci cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupți de pământ și de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la vazduhul munților noștri și de la melancolia mării noastre, până la cerul nopții românești și teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă.

Mircea Eliade, Paris 1949

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor comemorative dedicate lui Mihai Eminescu în întreaga lume.

Suceava Theatre Company, proiect al Asociației Joseph Schmidt își desfășoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Al României, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Joseph Schmidt.