27 octombrie 2009

After my Sentimento



Andras & Andras

Să fii blond! Să fii f. blond ( și ce de blond!) și să ai , și să mai ai și 26 de ani. Înalt, cu abdomenul plat ( cu dimensiuni de nevăstuică!) și potrivit rigorilor crunte de funcționează ele sub sigla concursurilor de miss: 90-60-90. Să fie!

Să fii înalt și f. înalt. Și frumos, ca un Făt Mișto! Să fii! Să fii sucevean, și f. sucevean. Să faci liceul de artă din Suceava și să fugi apoi, întru desăvârșirea duiumului de înzestrări, taman la Timișoara, pentru că made Vest, în multe chestii - aici cresc conservatoare de soi. Și, șii... revoluții! Da, Timișoara, cu T de la kilogram.

Joi seara, lunecând bine spre miezul nopții, la Muzeul de Istorie din Suceava a fost mișcare pe cinste. Cu poezie, hotărât, că, vorba aia doar, nu e om să nu fi scris, la viața lui, o poezie, baremi una, la veatza lui. Și eroul serii astfel de ispravă a și comis. A făcut o cărticică de poezie, splendid ornată, cu tropi personali și cu imagerie tip Box, cu pianul lui Petrovici faimosul și cu girul inconfundabil al universitarei-deputat Ardeleanu. O carte și un cântec, prin care impricinatul dă seama de tumultul lăuntric și complex al viețișoarei și ființișoarei sale. Adiccătelea, zbor, vis și căutare, ardori post-adolescentine și multă emanație gen Eros & Thanatos, cu toatele conduse euforic spre EXTAZ! Bravos! Extazul, cel care, ca și orgasmul, ne face ființă să suie pe cele mai înalte culmi. Când ale disperării ( via Cioran ), când seren și mai înspre pământești bucurii și veselii omenești.

Extrem de blond, și tot așijderea exagerat de subțire ( în subtilități și prețiozități alese ), frumos ca un gând răzleț, personajul nostru din poveste e jucătorul unui rol f. special în urbea Sucevei. Prin cultura și arta ei. Și nu numai. Are așii în mânecă, are popii la purtător. Iar... damele, damele, hmm, mai pretutindenea! Și cântă, cu toate astelea, joacă și se joacă, și... scârța-scârța pe hârtie își face treaba cea bună. Treaba lui, fiștecare pentru sine croitor de pâine. Și spune: Oamenii mărunți sunt majoritatea. Numatu TU ești artistul! Only you! Te pipăim și (te ) urlăm: Este! Ești! Omul nu este un obiect. Omul este. Subiectul din propozițiile vieții și ale lumii. Omul este. Omul suferind. Omul care scrie, omul care dăruiește cântec. Omul în extaz! Omul ca o bucurie. Ceva care trebuie cultivat. În iubire. Cu zise la vreme ( sec. 18 ) și Sf. Martin: Există ființe prin care Dumnezeu m-a iubit! Hotărât că... Există asemenea ființe. Și omul nostru din poveste pe-acilea pipăie ( și urlă ) viața. Viața, ca o subțioară umedă de femeie. Da, daa, daaa! Asta e și calea. Adevărul și viața?! Calea către stăpânirea ființei tale și înstăpânirea ființei altora. Da! Și pentru a te îmbogăți, musai că trebuie să te dăruiești. Să dărui și să urli. Tu! Eu! Noi! Să dăruiești. Încolo, nu mai e treaba ta. Oamenii mărunți sunt majoritatea. Dar omul nu este, totuși, un obiect. Ci subiectul din propozițiile și frazele vieții. Bucuria aceasta este ceva care trebuie cultivat. Ș-apoi, vorba lui Sergiu, divinul, romașcanul Celibidache, maestrul tău cel mare și mult iubit, cel îngropat lângă o moară, în Franța, într-un sat: Ai obligația să descoperi drumul pe care ți l-a dat Dumnezeu, să-l cultivi și să-l dezvolți. Și să-i rămâi credincios!

Indiferent de povestea noastră, oricum, joi spre noapte, la Muzeul de Istorie ( adăpost, în chiar aceste zile, de comori și splendori decebalice de negrăită frumusețe ), eroul nostru a cam rupt - pe bune! - gura târgușorului ( cel cu 120 miare suflete, tot atâtea puncte de vedere ). A rupt și pace! A înnebunit pe prezenți, prin tulburări și transportări superioare, așa cum o face mustăciosul trubadur Gheorghe cu salcâmii lui. Poezie și muzichie, una moale - alta tare, s-au pornit spre exprimare și desfătare în îmbelșugate expresii de frumusețe. Se-seducătoare!

Și... izbitor de asemănător, fizicește, omul acesta cu-cu însuși Nichita, de la Câmpina, de la Ploieștii lui taica... Caragiale! O, Nichita, ah, Nichita, mă cuprinde Infinita...

Și pentru că mai toatele cele mai sus înșirate ( lânat ori dezlânat ) trebuie să poarte unnume & prenume îi vom spune de tot simplu: ANDRAS! Da, daa, daaa: Andras Chiriliuc!

Căci... Iată ce înseamnă să fii blond! Să fii f. blond și f. înalt. Să ai 26 de ani, să fii, parcă, tras ca prin inel, mândru ciobănel, taman scoborât din pânzele grigoresciene! Și-ntre poezie și muzichie să navetezi ca-n vorba cântecelului mintos:

Veți crea - veți AVEA.
Nu veți crea - nu veți FI!

Dumi B.
amical

Trimiteți un comentariu