23 decembrie 2010

5 noiembrie 2010

Baritonul Andras Chiriliuc și Diva Leontina Văduva în concertul Crăciun la Suceava




La invitația baritonului Andras Chiriliuc, marea soprană a lumii, Diva Leontina Văduva, va fi prezentă în cea de-a 5-a ediție aniversară a concertului Crăciun la Suceava, duminică 26 decembrie 2010 începând cu ora 19:00, la Catedrala Romano - Catolică din Suceava. Artiștii îl vor avea alături pe Maestro Alexandru Petrovici, unul din marii pianiști ai României. Intrarea se realizează doar pe bază de invitații cu confirmare.

Celebra starsoprano a lumii, Diva Leontina Văduva, a cărei carieră se împarte între cinci continente onorând invitațiile marilor teatre lirice ale lumii precum Metropolitan Opera, Bolshoi Theatr, Teatro alla Scala, Wiener StaatsOper, Royal Opera House sau Opera Palais Garnier, va interpreta alături de baritonul Andras Chiriliuc arii și duete din opere celebre. Programul va include și piese din repertoriul internațional specific sărbătorilor de iarnă din întreaga lume.

Concertul Crăciun la Suceava aflat la cea de-a 5-a ediție aniversară, este o manifestare inițiată de baritonul Andras Chiriliuc în anul 2005 din dorința de a oferi un regal artistic orașului natal, invitând în fiecare an artiști de anvergură internațională pentru marele public iubitor de muzică clasică. În edițiile anterioare evenimentul s-a bucurat de prezențe alese precum Diva Cristina Radu, Diva Kathleen McCalla, Diva Oana Andra.

Ediția din acest an este realizată de Asociația Joseph Schmidt în parteneriat cu Muzeul Bucovinei și Consiliul Județean Suceava.

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Prințul Paul al României.



GALA STUDENȚILOR USV 2010



Marți 26 octombrie 2010 începând cu ora 19:00, a avut loc cea de-a 47-a ediție a Galei Studenților Universității Suceava la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

Evenimentului organizat de corpul academic studențesc sucevean i s-a alăturat Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei, Primăria Municipiului Suceava, Romfilatelia, TuȘiRomânia și Asociația Joseph Schmidt.

Programul manifestării aflate sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Prințul Paul al României s-a bucurat de prezența unor artiști de marcă precum mezzosoprana Elena Gaja, prim-balerinul Valentin Roșca, Diva Oana Andra, sculptorul Mircea Dăneasa, pictorul Constantin Ungureanu Box etc.

În cadrul serii s-a desfășurat și concursul de Miss și Mister USV 2010 în urma căruia au fost desemnați laureații.

Cu această ocazie, Romfilatelia în parteneriat cu Poșta Română și Asociația Joseph Schmidt au realizat un plic gigant care a marcat evenimentul dar și un întreg poștal care va putea fi găsit în oficiile poștale din România. După discursul Altețelor Lor Regale Prințul Paul și Prințesa Lia ai României a fost proiectat clipul de prezentare al Romfilatelia urmat de momentul semnării plicului gigant de către Invitatul de Onoare al serii, Alteța Sa Regală Prințul Paul al României.

Evenimentul s-a încheiat cu decernarea titlurilor de Miss și Mister USV 2010 - care au revenit domnișoarei Iulia Botușan și domnului Bogdan Mierlă - urmat de Recepția VIP, Dineul și Afterparty-ul manifestării.

Această gală a fost realizată din dorința de a apropia și mai mult comunitatea de spațiul universitar, de a atrage atenția asupra puterii exemplului personal și de a reântoarce fața către adevăratele valori.

Evenimentul a fost transmis live integral de Intermedia Tv.






11 februarie 2010

S-a stins legendara mezzosoprană Irina Arhipova


Asociația Joseph Schmidt deplânge dispariția legendarei mezzosoprane a Rusiei, Diva Irina Arhipova, care s-a stins în această dimineață la ora 5:00 la vârsta de 85 de ani, la spitalul Botkin din Moscova. Nu a fost specificată încă cauza decesului.

Celebra mezzosoprană Irina Arhipova, a interpretat rolurile de referință scrise pentru vocea de mezzosoprană și contralto pentru mai bine de 4 decade începând cu anul 1956, când s-a alăturat companiei de la Bolshoi Theatr. A apărut în fața marelui public iubitor de operă din toate teatrele mari ale lumii de la Teatro alla Scala, la Metropolitan Opera New York, de la Gran Teatre Liceu de Barcelona la Teatro Colon de Buenos Aires, Wiener StaatsOper, Opera Garnier Paris sau Opera Națională Română din București.

Sunt profund îndurerat. Cuvintele nu îmi sunt de nici un ajutor în a-mi exprima durerea pe care o simt în acest moment. O pierdere grea, un moment dificil pentru scena liricii internaționale unde Irina Arhipova a strălucit alături de cele mai mari nume ale lumii. Destinul mi-a oferit șansa de a o întâlni în ianuarie 2007 la Moscova, în ocazia concertului pe care l-am susținut la invitația Fundației Irina Arhipova... am stat la masă cu zeii!

Andras CHIRILIUC

Președinte al Asociației Joseph Schmidt

Alături de Maria Callas, Joseph Schmidt, Mario Del Monaco, Enrico Caruso, Giuseppe Di Stefano, Rosa Ponselle, Irina Arhipova rămâne un punct de referință pe harta liricii mondiale din toate timpurile.


12 ianuarie 2010

4 Eminescu


Asociația Joseph Schmidt împreună cu Complexul Muzeal Bucovina și Consiliul Județean Suceava vă invită vineri, 15 ianuarie 2010 începând cu ora 17:00, la noua producție a Suceava Theatre Company, 4 Eminescu, recital de poezie omagial celebrând 160 de ani de la nașterea poetului nepereche.

Adrian Loghin, Ionel Ciuchi și Dorian Niculiță, actori ai Suceava Theatre Company, vor da glas creațiilor eminesciene a căror interpretare este realizată sub atenta îndrumare a baritonului Andras Chiriliuc, Director Artistic al Suceava Theatre Company.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru ci cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupți de pământ și de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la vazduhul munților noștri și de la melancolia mării noastre, până la cerul nopții românești și teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă.

Mircea Eliade, Paris 1949

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor comemorative dedicate lui Mihai Eminescu în întreaga lume.

Suceava Theatre Company, proiect al Asociației Joseph Schmidt își desfășoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Al României, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Joseph Schmidt.

5 ianuarie 2010

Întreg poștal Joseph Schmidt


Asociația Joseph Schmidt împreună cu Romfilatelia și Poșta Română au realizat un întreg poștal comemorativ Joseph Schmidt, omagiind și celebrând astfel personalitatea marelui tenor român născut la 4 martie 1904 în Bucovina.

105 ani de la nașterea celui pe care umanitatea avea să-l numească Die Deutsche Caruso ( Caruso-ul german ) și despre care George Enescu avea să spună: “…cântecul său va dăinui precum Cântarea Cântărilor, Concertul de violină a lui Mendelsshon sau Psalmii lui David.”

Aşa cum Enrico Caruso a dus mai departe sufletul muzical al cântecelor populare italiene, la fel au pulsat şi în Joseph Schmidt melodiile de suflet ale bucovinenilor, a căror artă interpretativă muzicală a fost răspândită în lume prin talentul său.

Întreg-ul poștal Joseph Schmidt va putea fi găsit începând cu anul 2010 la toate oficiile poștale din România.

Întreg-ul poștal Joseph Schmidt se înscrie în seria manifestărilor de anvergură pe care le organizează Asociația Joseph Schmidt omagiind și celebrând personalitatea marelui nostru înaintaș.

Acțiunea a fost realizată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Al României, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Joseph Schmidt.


17 decembrie 2009

Baritonul Andras Chiriliuc şi Diva Oana Andra în concert la Suceava


Diva Oana Andra, prim-solistă a Operei Naţionale Române din Bucureşti, artistă aplaudată pe marile scene ale lumii precum Teatro La Fenice Venezia, Opera de Monte-Carlo, Bunkamura Orchard Hall Tokyo, Theatre Chatelet Paris, Opera Royal de Wallonie, Deutsche Welle etc. având ca parteneri de scenă nume sonore de pe firmamentul liricii mondiale ca Nicolai Ghiaurov, Ruggero Raimondi, Renato Bruson, June Anderson, Pier Luigi Pizzi, Friedemann Leyer şi mulţi alţii, a acceptat invitaţia baritonului Andras Chiriliuc de a cânta în cea de-a IV-a ediţie a concertului Crăciun la Suceava, care va avea loc duminică 20 decembrie 2009 începând cu ora 19:00, la Catedrala Romano-Catolică din centrul oraşului Suceava.

Evenimentul vine în continuarea manifestărilor culturale pe care le desfăşoară Asociaţia Joseph Schmidt în România, concertul fiind organizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Bucovina şi Consiliul Judeţean Suceava, fiind integrat în amplul program Crăciun în Bucovina.

Alături de baritonul Andras Chiriliuc şi Diva Oana Andra, va fi prezentă în concert pianista Krimhilda Cristescu.

Asemenea recitalurilor de prestigiu de la Teatro alla Scala din Milano, Royal Opera House London, Gran Teatro Liceu de Barcelona sau Bolshoi Theatr Moscva, evenimentul este structurat în 2 părţi, arii de operă şi duete în prima parte, urmând apoi arii sacre şi colinde din repertoriul românesc şi internaţional în cea de-a doua parte.

De asemenea, manifestarea se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Al României, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Joseph Schmidt.


28 octombrie 2009

Selecţii SVTC


Suceava Theatre Company împlineşte un an de activitate şi continuă seria proiectelor iniţiate.

După multe realizări frumoase, toate mergând spre instituţionalizarea unui teatru la Suceava prin Bucovina Theatre Company, SVTC fiind colaborator, realizăm selecţii în vederea abordării unui număr de lucrări de autori diferiţi în stagiunea 2009/ 2010.

Şi cum am obişnuit deja publicul, spectacolele se vor desfăşura în diferite locaţii din oraşul Suceava.

Web: http://svtc.ro
Blog: http://blog.svtc.ro

27 octombrie 2009

ANDRAS CHIRILIUC . RO


Baritonul Andras Chiriliuc şi-a lansat website-ul oficial în limba română.

Realizat de Interact-Studio Timişoara, website-ul cuprinde biografia artistului român, o galerie foto prezentându-l pe tânărul bariton la 26 de ani, secţiunea downloads de unde se poate descărca un wallpaper ce-l înfăţişează pe artist precum şi secţiunea contact, de unde se pot trimite mesaje baritonului Andras Chiriliuc.

Totodată, din website ni se realizează legătura către blogul artistului, website-ul artistului în limba engleză, Asociaţia Joseph Schmidt al cărei Preşedinte este, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava unde baritonul Andras Chiriliuc este Asistent. Univ. drd. şi către paginile utilizate de acesta.

Într-o grafică de excepţie, aliniindu-se trend-ului internaţional în website-urile de imagine pentru prezentarea artiştilor, ANDRAS CHIRILIUC . RO reprezintă materializarea dorinţei baritonului Andras Chiriliuc de a avea un website în limba maternă.

Câteva dintre poeziile publicate de baritonul Andras Chiriliuc în volumul Extaz - volum ce reprezintă debutul în poezie al artistului român - se regăsesc pe parcursul navigării website-ului.

Imaginile au fost realizate de fotograful Bogdan Milici.

After my Sentimento



Andras & Andras

Să fii blond! Să fii f. blond ( și ce de blond!) și să ai , și să mai ai și 26 de ani. Înalt, cu abdomenul plat ( cu dimensiuni de nevăstuică!) și potrivit rigorilor crunte de funcționează ele sub sigla concursurilor de miss: 90-60-90. Să fie!

Să fii înalt și f. înalt. Și frumos, ca un Făt Mișto! Să fii! Să fii sucevean, și f. sucevean. Să faci liceul de artă din Suceava și să fugi apoi, întru desăvârșirea duiumului de înzestrări, taman la Timișoara, pentru că made Vest, în multe chestii - aici cresc conservatoare de soi. Și, șii... revoluții! Da, Timișoara, cu T de la kilogram.

Joi seara, lunecând bine spre miezul nopții, la Muzeul de Istorie din Suceava a fost mișcare pe cinste. Cu poezie, hotărât, că, vorba aia doar, nu e om să nu fi scris, la viața lui, o poezie, baremi una, la veatza lui. Și eroul serii astfel de ispravă a și comis. A făcut o cărticică de poezie, splendid ornată, cu tropi personali și cu imagerie tip Box, cu pianul lui Petrovici faimosul și cu girul inconfundabil al universitarei-deputat Ardeleanu. O carte și un cântec, prin care impricinatul dă seama de tumultul lăuntric și complex al viețișoarei și ființișoarei sale. Adiccătelea, zbor, vis și căutare, ardori post-adolescentine și multă emanație gen Eros & Thanatos, cu toatele conduse euforic spre EXTAZ! Bravos! Extazul, cel care, ca și orgasmul, ne face ființă să suie pe cele mai înalte culmi. Când ale disperării ( via Cioran ), când seren și mai înspre pământești bucurii și veselii omenești.

Extrem de blond, și tot așijderea exagerat de subțire ( în subtilități și prețiozități alese ), frumos ca un gând răzleț, personajul nostru din poveste e jucătorul unui rol f. special în urbea Sucevei. Prin cultura și arta ei. Și nu numai. Are așii în mânecă, are popii la purtător. Iar... damele, damele, hmm, mai pretutindenea! Și cântă, cu toate astelea, joacă și se joacă, și... scârța-scârța pe hârtie își face treaba cea bună. Treaba lui, fiștecare pentru sine croitor de pâine. Și spune: Oamenii mărunți sunt majoritatea. Numatu TU ești artistul! Only you! Te pipăim și (te ) urlăm: Este! Ești! Omul nu este un obiect. Omul este. Subiectul din propozițiile vieții și ale lumii. Omul este. Omul suferind. Omul care scrie, omul care dăruiește cântec. Omul în extaz! Omul ca o bucurie. Ceva care trebuie cultivat. În iubire. Cu zise la vreme ( sec. 18 ) și Sf. Martin: Există ființe prin care Dumnezeu m-a iubit! Hotărât că... Există asemenea ființe. Și omul nostru din poveste pe-acilea pipăie ( și urlă ) viața. Viața, ca o subțioară umedă de femeie. Da, daa, daaa! Asta e și calea. Adevărul și viața?! Calea către stăpânirea ființei tale și înstăpânirea ființei altora. Da! Și pentru a te îmbogăți, musai că trebuie să te dăruiești. Să dărui și să urli. Tu! Eu! Noi! Să dăruiești. Încolo, nu mai e treaba ta. Oamenii mărunți sunt majoritatea. Dar omul nu este, totuși, un obiect. Ci subiectul din propozițiile și frazele vieții. Bucuria aceasta este ceva care trebuie cultivat. Ș-apoi, vorba lui Sergiu, divinul, romașcanul Celibidache, maestrul tău cel mare și mult iubit, cel îngropat lângă o moară, în Franța, într-un sat: Ai obligația să descoperi drumul pe care ți l-a dat Dumnezeu, să-l cultivi și să-l dezvolți. Și să-i rămâi credincios!

Indiferent de povestea noastră, oricum, joi spre noapte, la Muzeul de Istorie ( adăpost, în chiar aceste zile, de comori și splendori decebalice de negrăită frumusețe ), eroul nostru a cam rupt - pe bune! - gura târgușorului ( cel cu 120 miare suflete, tot atâtea puncte de vedere ). A rupt și pace! A înnebunit pe prezenți, prin tulburări și transportări superioare, așa cum o face mustăciosul trubadur Gheorghe cu salcâmii lui. Poezie și muzichie, una moale - alta tare, s-au pornit spre exprimare și desfătare în îmbelșugate expresii de frumusețe. Se-seducătoare!

Și... izbitor de asemănător, fizicește, omul acesta cu-cu însuși Nichita, de la Câmpina, de la Ploieștii lui taica... Caragiale! O, Nichita, ah, Nichita, mă cuprinde Infinita...

Și pentru că mai toatele cele mai sus înșirate ( lânat ori dezlânat ) trebuie să poarte unnume & prenume îi vom spune de tot simplu: ANDRAS! Da, daa, daaa: Andras Chiriliuc!

Căci... Iată ce înseamnă să fii blond! Să fii f. blond și f. înalt. Să ai 26 de ani, să fii, parcă, tras ca prin inel, mândru ciobănel, taman scoborât din pânzele grigoresciene! Și-ntre poezie și muzichie să navetezi ca-n vorba cântecelului mintos:

Veți crea - veți AVEA.
Nu veți crea - nu veți FI!

Dumi B.
amical

18 octombrie 2009

my Sentimento


După succesul din ediţia 2009 a Festivalului Internaţional George Enescu, unde baritonul Andras CHIRILIUC a fost prezent în concert, recitalul my Sentimento îl readuce pe artist în faţa publicului sucevean joi, 22 octombrie 2009 începând cu ora 19:00 la Muzeul de Istorie – Complexul Muzeal Bucovina, eveniment în deschiderea celei de-a X-a ediţii jubiliare a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului. La pian, maestrul acompaniator Alexandru PETROVICI.

Programul recitalului cuprinde lucrări celebre din creaţia unor compozitori precum Mozart, Gershwin, Puccini, Tosti, Ibert, Massenet, Poulenc, Schubert, Mahler, Beethoven, Bretan, Gheciu, Alessandrescu, Brediceanu.

Manifestarea este organizată de Asociaţia „Joseph Schmidt” în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, Universitatea de Stat, Chişinău, Republica Moldova, Universitatea „Yuri Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Bucureşti, Institutul de Lingvistică „I. Iordan - Al. Rosetti”, Academia Română, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Cultură, Bucureşti, Centrul de Studii Integraliste „Eugeniu Coşeriu”, Cluj-Napoca, Catedra şi Arhiva „Eugeniu Coşeriu”, Universitatea Tübingen, Germania, Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Suceava, Fundaţia Culturală a Bucovinei, Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Complexul Muzeal Bucovina.

În cadrul evenimentului baritonul Andras CHIRILIUC îşi face debutul în poezie lansând primul volum, Extaz, volum prefaţat de lingvista Sanda-Maria ARDELEANU, Prof. Univ. dr. şi Prorector la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi scriitorul şi criticul Gheorghe MACARIE, Prof. Univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volumul cu o grafică interioară aparţinând pictorului Constantin UNGUREANU BOX apare la Casa Editorială Demiurg sub atenta coordonare a doamnei Dr. Alexandrina IONIŢĂ. Vor prezenta Sanda-Maria ARDELEANU, Gheorghe MACARIE, Angela FURTUNĂ, Constantin SEVERIN şi Alexandrina IONIŢĂ.

Andras Chiriliuc are nevoie de poezie pentru, paradoxal, a-şi ordona existența. Titlurile din volum indică, de altfel, o mișcare de căutare neîntreruptă. Versul alb e deja o experiență trăită. Poemele au forță carteziană.

Sanda-Maria ARDELEANU

Poeziile lui A. Chiriliuc se constituie la modul extatic, ca revelații ale bucuriei de a trăi (aspirație dar şi universal panaceu). Este o trăire plenară a unui întreg univers planând în jurul unui unic şi irevocabil axis mundi care este Erosul. Este o noțiune diversificată, cu particulare conotații fremătând de dor – de dragoste şi de o nestrămutată dorință de a trăi.

Gheorghe MACARIE

Un adolescent cu chipul luminos şi energic mi-a atras atenția la prima întâlnire de la Clubul Artelor Underground, prin forța şi expresivitatea cu care îşi etala neobişnuita bogăție lăuntrică, dar şi printr-o eleganță a gesturilor şi un timbru al vocii ce-mi reaminteau în mod frapant de marele regizor Andrei Şerban. Aveam să descopăr treptat ca Andras Chiriliuc este nu doar un talentat şi pasionat interpret de muzică clasică ci şi un poet sensibil, prozator şi eseist, regizor şi dansator, un veritabil simbol al unui timp de confluență al artelor. Există de pe acum semne evidente că Andras Chiriliuc va fi un nume de referință în cultura română a secolului al XXI-lea.

Constantin SEVERIN

21 august 2009

Joseph Schmidt 105


Anul 2009 sărbătoreşte în întreaga lume, 105 ani de la naşterea marelui tenor român, Joseph Schmidt (4 martie 1904, Bucovina).

Asociaţia Joseph Schmidt îşi propune să realizeze diferite manifestări cultural-artistice cu scopul de a-l omagia pe acest mare tenor pe care l-a cunoscut umanitatea, şi care deşi în ciuda crudului său Destin nu a trăit decât 38 de ani, a reuşit o carieră ce a cunoscut anvergura mondială, întâi prin cuceririle radio-ului pentru ca mai apoi filmele realizate, să-l aşeze pe veci între miturile constelaţiei lirice.

La Mulţi Ani Joseph Schmidt!